Cuvânt înainte

Trimite prin YM

De ce prostia? Nu ştiu de unde a pornit exact, dar ca şi multe alte fenomene sociale care ne înconjoară, ne înconjoară şi acesta, face parte din viaţa de zi cu zi şi nu ne iartă pe nimeni. Nu ştiu dacă o facem chiar la culme, dar într-un fel sau altul toţi cred că au făcut câte o prostie sau chiar mai multe. De ce tocmai culmea, o să vă explic mai jos, mai întâi trebuie să zic de unde a pornit.

De unde a pornit? Navigam pe net şi întâmplător am dat peste povestea “Prostia omenească” a ilustrului Ion Creangă. Mai era o poveste cu conţinut adult listată lângă ea, dar o să mă rezum doar la aceasta. Cu toţi am crescut sub poveştile lui pline de învăţătură şi mă gândeam, oare am tras destulă învăţătură din aceste poveşti?

Ce îmi propun? Îmi propun să creez un site pamflet care să dea în prostie, îmi propun să vă dau ocazia să daţi şi voi într-un mod artistic în ea. Îmi propun ca împreună să identificăm cazuri, să înţelegem mai bine acele cazuri, să le cunoaştem mai bine, sa ajutăm pe alţii să le înţeleagă, pentru că te fereşti mai uşor de un pericol, dacă ştii cum arată.

O să vă rog, chiar dacă ştiu că e foarte greu să te abţii în unele cazuri, să folosim un limbaj mai adecvat ca tot ce facem noi aici să poată fi citit de către oricine.

De ce ar trebui să participăm? Trebuie? E obligatoriu? Nu ar trebui să participe nimeni, e destul să va distraţi şi să daţi mai departe, dar pentru că orice părere are nevoie de alta ca să fie mai bună, o să mă bucure dacă o sa lăsaţi un comentariu, o părere, o propunere, o vorbă de rău, orice … o responsabilitate socială a fiecăruia din noi este să punem umărul la un mediu mai bun în care trăim.

Era să uit, de ce culmea prostiei? Pentru a şti cât de departe se poate merge, pentru a ne extinde bariera până unde să privim, pentru a ne crea o provocare în a înţelege fenomenul, pentru a exagera şi a înţelege, pentru a crea o căutare continuă a unui lucru cât mai rău, pentru a-l înţelege şi a face lucruri mult mai bune.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie