Despre credincioşi şi pelerinaj

Prostie, Prostii de pe la noi Trimite prin YM

Biblia spune: dacă îţi dă cineva o palmă pe un obraz, trebuie să-l dai şi pe al doilea. Biblia te îndeamnă să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Biblia îndeamnă spre înţelegere, cuvioşenie şi respect. Biblia te îndeamnă şi biserica te ajută să alegi calea cea bună.

Despre credincioşi şi pelerinaj

Bunătate şi înţelegere

Dar nu despre Biblie şi biserică vreau să vorbesc, ci despre o parte din credincioşii din pelerinajele de prin România. Deja nu ştiu a câta oară văd ştirea despre credincioşii care se calcă în picioare şi mai nu se bat ca la uşa cortului. Sunt oare ăştia adevăraţii credincioşi? Aşa ar trebui să se comporte un credincios? Sunt oare nişte persoane disperate, care caută scăpare în lucruri mai presus de ei şi au renunţat demult la o soluţie aici în lumea reală din care fac parte? La ce se gândesc în momentele alea în care se calcă în picioare unul pe altul pentru a ajunge primul indiferent de ceilalţi din jur?

Sunt întrebări oarecum banale, dar la care răspunsurile pot fi foarte complexe, începând de la o schimbare a ordinii sociale, o schimbare a valorilor de ghidaj al societăţii şi terminând cu o disperare financiară de neglijat în societatea noastră veşnic în schimbare.

… Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi … poate nici pe noi nu ne mai iubim.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

Mai citiţi despre prostie...

  • Nebunia de viteză
    Un lucru foarte tare este să te plimbi cu un motor la viteze foarte mari … până în momentul în care te ucizi sau ucizi pe cineva drag cuiva. Statistic fiecare în viaţa lui poate
  • Sondaj: Moralitate vs. Bani, prima evaluare
    Dupa primele rezultate ale sondajului Moralitate versus Bani, numarul de voturi manifestat pentru moralitate si cel pentru bani (in cazul in care ar trebui facuta o alegere) este egal. In contextul vremurilor de criza si intr-o
  • Adevăruri despre apa îmbuteliată
    Există mai multe opinii despre apa îmbuteliată. În general sunt păreri pozitive şi toată lumea de pe la oraş deja a acceptat faptul că apa de la robinet e proastă calitativ şi e normal să
  • Romanii si politica
    La facerea lumii, Dumnezeu , pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o “Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi. Astfel, El i-a făcut : pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă
  • Trecerea la calea ferată
    Deja nu sunt o raritate cazurile când cineva trece pe la calea ferată indiferent de acele semnale vizuale şi acustice. Această situaţie a început să devină un candidat important la culmea prostiei. Semnele de circulaţie

Scrie o părere

Dacă consideri că ai ceva interesant de spus referitor la tema acestui articol, care să fie util şi pentru ceilalţi, lasă o părere. Atenţie, nu se permit comentarii de tip SPAM, comentarii cu limbaj necorespunzător, comentarii în afara temei articolului sau înjurii la adresa altor persoane.