Preconceptii

Animale, Distractiv, Interesant

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

Cainele dresat

Animale

Nu stim daca este prietenul lui Rex al nostru de pe CulmeaProstiei.ro sau nu, dar se pare ca stie cum sa se aseze civilizat la masa.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

“Oamenii si cainii”

Maxime, Prostie socială

O maxima interesanta, dar plina de sarcasm, am primit prin intermediul formularului de contact de la unul dintre cititorii nostri fideli.

Atat o persoana cat si un caine pot fi pacaliti cu o bucata de paine, dar un caine nu poate fi pacalit cu un leu.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

Salut, sunt Rex!

Povestiri, Prostie socială, Prostie urbană

Salut, sunt Rex!

Salut, sunt Rex!

Imi cer scuze ca te deranjez, s-ar putea sa nu ma cunosti. Probabil de multe ori te-ai intrebat ce este in mintea mea, dar daca nu te-ai intrebat, eu nu ma supar, sunt obisnuit, prea putina lume se gandeste cu adevarat la mine si la ce simt eu.

Trebuie sa recunosc ca nu prea inteleg limba voastra. Aveti mai multe cuvinte decat latratul meu, dar de multe ori semnifica mult mai putin. S-au incercat si se incearca multe solutii pentru mine, dar de fiecare data eu raman in strada, la mila promisiunilor celor care ma apara si a trecatorilor, care imi mai arunca cate ceva de mancare.

Povestea mea nu este nici una trista de om, pentru ca sunt caine si nici una fericita de caine, pentru ca mi se zice “maidanez”.

S-au incercat multe pentru mine. La inceput au fost unii care au zis ca, trebuie sa fim ucisi, noroc ca in ziua aceea duceam foame si am fost nevoit sa apelez la locul meu secret, la subsol, unde imi ascunsesem osul. Hingherii nu m-au gasit, dar au gasit-o pe prietena mea Pufi. Nu am mai vazut-o de atunci, era o catelusa neagra cu o pata alba pe ochi si deseori hoinaream prin tomberoane impreuna, in speranta de a gasi si a-i oferi ceva gustos, pentru ca ea sa-mi faca vesel cu coada si s-o ia la fuga inainte, ca eu s-o urmez si s-o prind din urma. Tin minte ca ne jucam “ghiceste locul dupa miros”, cand dupa miros, trebuia sa-ti dai seama pe ce raft din magazinul de peste drum se afla un anumit aliment. Trisam tot timpul, ca sa pierd, imi placea mult cum se bucura. Pacat ca nu mai este.

Am fost foarte speriat o vreme si ma ascundeam de orice, pana in momentul in care am vazut intr-o seara, la televizorul din vitrina magazinului vecin, cum au aparut altii, care au zis ca ma sustin si ca ar trebui sa am drepturi. Am latrat de doua ori revoltator, am fost de acord si am decis sa iau atitudine. A fost primul moment in care mi-am mai revenit dupa pierderea lui Pufi, am prins curaj si am zis ca pot sa stau liber pe strada, este destul sa-mi spun “latratul de vedere” si cineva sigur ma va asculta … m-au prins si m-au castrat fara anestezie. M-au lasat pe undeva prin Drumul Taberei, noroc ca am fost pe acolo acum cativa ani si stiam drumul sa ma intorc la magazinul meu, unde tanti Ioana imi mai arunca in pauza de pranz cate o felie de salam si o bucata de paine, acolo unde puteam sa hoinaresc liber si linistit pe teritoriul pe care il aparam cu impreuna cu Biluta si Codita.

Dupa vreo cateva zile de agonie si durere, nici nu stiam ce ma durea mai tare, partea din spate sau sufletul, pentru ca nu mai eram barbat, m-am linistit. Mi-am zis ca oricum nu mai aveam nevoie de bilutele mele. Oricum am promis ca o sa-i fiu fidel lui Pufi si acei oameni, care au cheltuit din banii statului, ca sa ma castreze, nu au vrut decat sa ma ajute. Mi-au pus gratuit si un cercel galben in urechea stanga, pe care era scris un numar. Biluta mi-a zis ca acum se poarta si este la moda. Al lui era rosu, dar tot cu numar. M-am bucurat atunci ca sunt trendy si m-am apucat sa-mi refac viata mea dinainte, doar ca fara bilute, dar cu Biluta si Codita ca prieteni.

Au aparut altii, erau imbracati toti la fel, in tricouri albe si strigau toti odata. M-au speriat la inceput, credeam ca de data aceasta au venit mai multi sa ma castreze, semanau foarte mult cu omul cel rau, cu barba si cu par pe maini, in halat alb, care m-a castrat, dar m-am calmat rapid … nu mai aveau ce sa-mi ia.

Pe tricourile lor albe si pe pancardele, fluturate cu spor, tin minte ca scria doar de bine “Adopta canii strazii”, “Salvati cainii vagabonzi”. A crescut inima in mine … eram salvat! In sfarsit cineva vroia sa faca ceva pentru viata mea de caine. Toti erau asa de draguti. Imi ziceau “Cutu-Cutu”. Am tot vrut sa le spun ca ma cheama Rex, dar vorbeam limbi diferite si probabil nu m-au inteles. Au facut poze cu mine, au zis ca le pun in ziare si pe site, ca sa afle cat mai multi despre noi. Ce mi-a placut cel mai mult, era ca ne-au dat de mancare, aveau sandvisuri la ei, din alea scumpe cu pastrama, care imi plac mie si cu care ma serveste tanti Ioana in zilele in care este vesela. A fost si un nenea cu cravata, cu o masina neagra si mare, semana foarte mult cu seful lui tanti Ioana. A facut si el cateva poze cu mine, dar am simtit eu ca nu i-a placut prea mult de mine, probabil avea o meserie grea si il obosea foarte mult. A vorbit mai mult cu oamenii in tricouri albe si le-a promis nu stiu ce, dupa care a plecat in graba, nu inainte sa mai faca inca cateva poze la plecare cu persoanele in tricouri albe.

… Dupa aceea, au plecat toti si nu a mai venit nimeni. Stateam si ma gandeam, pacat ca oamenii imbracati in alb nu fac demonstratii zilnice, sunt draguti, fac poze si dau sandvisuri cu pastrama de mancare. Am inteles ca au pus poze cu mine si pe site. Au promis chiar ca pun si bannere peste tot, ca sa ne salveze. Biluta mi-a zis ca o fac doar pentru “marketing”, un cuvant din engleza zice el ca, a latrat urat la mine in una din zile: “Prrrostule! Tu nu vezi! Tu tot esti in strada!”, dar eu nu-l cred, intr-o zi cineva o sa ma adopte, nu au cum oamenii draguti sa fie rai si nepasatori. A fost rau Biluta! M-a facut sa ma simt ca mascota din vitrina magazinului de peste drum, acolo unde v-am zis ca lucreaza tanti Ioana, doar ca mascota era dupa geam, inauntru la cald, dar eu eram tot in strada.

Stateam la soare intr-o zi, ma incalzeam pe trotuarul de alaturi si ma gandeam: “un lucru straniu este logica omului, cu fiecare an sunt tot mai multi, care ne protejeaza si totusi noi ramanem mai putini si la fel de flamanzi”. Cine stie? Poate oamenii sunt mai avansati si calculeaza altfel … eu nu ma chiar pricep, nu sunt om de stiinta. Mi-a venit in minte Pufi, imi era dor de ea. M-a trezit piciorul in coaste al lui Costel, badigardul din parcarea in care stau. Trebuia cineva sa parcheze masina si eu ocupam locul.

M-a mai lamurit un pic Codita cum stau lucrurile, prietenul meu de care v-am vorbit mai inainte, o corcitura intre un caine lup si husky. Un maidanez vesel de altfel, dar trebuie sa recunosc ca blana lui nu arata cel mai bine si are probleme cu dintii. I-am zis sa nu manance chestiile alea frumos mirositoare si gustoase si sa ramana la paine, oase si carne, dar nu ma asculta.

Codita mi-a povestit ca a auzit si el de la Perisor, care povestea ca nu stiu care i-a luat la un hotel penturu caini, cu mancare, cazare si excursii gratuite … nu stiam ca exista asa ceva. Dupa vreo cateva zile le-au promis prima excursie la aer curat. Perisor povestea ca nu-i venea sa creada norocul care a dat peste el si cat de bine poate s-o duca un maidanez, simplu ca el, luat direct de pe strada.

Povestea Perisor, ca i-au imbarcat intr-un camion, de dimineata tare, inca nu se facuse de zori.  Perisor era mai nastrusnic din fire si ii placea sa-si fluture urechile in vant si sa mai traga cu ochiul pe unde merge. Era un iubitor de pesaj si ii placea sa savureze drumul cat mergeau cu masina. El nu fusese niciodata in afara orasului si totul i se parea fascinant. Au ajuns in vreo doua ore. Toti erau emotionati, prima excursie in afara Bucurestiului … infruntau necunoscutul.

Soferul a deschis remorca si a ridicat prelata. Erau pe marginea unui lac frumos, in care se oglindea rasaritul soarelui, aproape de o padure verde si frumoasa. In jur era doar liniste si aer curat, locul perfect pentru a te reculege de la viata tumultoasa din oras. Perisor si prietenii lui, nu au stat mult pe ganduri si au sarit din camion sa se bucure cat mai urgent de frumusetea care li s-a oferit. Au fugit impreuna prin padure cat i-au tinut picioarele prin iarba verde si dupa ce au simtit ca s-au oxigenat destul si foamea a inceput sa le dea tarcoale, au zis ca acum o bucata de carne proaspata si putina apa proaspata din lacul de alaturi nu ar strica.

… Cand s-au intors, masina cu care au venit nu mai era. Perisor zicea ca au stat si au asteptat vreo zi … toti se gandeau “Probabil soferul o fi uitat mancarea”. Au asteptat ei asa vreo 3 zile si tot nu a venit nimeni. Atunci Perisor si cu prietenii lui s-au pus la sfat si au ajuns la concluzia ca trebuie sa ia atitudine. S-o fi intamplat ceva cu soferul si este de datoria lor sa anunte pe cei de la hotelul de caini.

Noroc cu neascultarea si memoria lui Perisor, care a tinut bine minte drumul in timp ce admira peisajul din masina la plecare. In vreo cateva zile au ajuns inapoi si s-au dus intr-o rasuflare direct la hotel, de acolo de unde au si plecat, sa anunte pe cineva despre soferul disparut. Erau toti extenuati si obositi, cu Perisor in fata, care le arata drumul, dar fericiti ca au ajuns inapoi. Cand au ajuns, in loc de hotelul primitor ii astepta confuzia … confuzia de caine. Hotelul era plin cu alti caini si paznicul, care ii hranea si avea grija de ei, a inceput sa traga in ei cu pusca. Perisor s-a gandit ca poate nu vede bine si a latrat atunci, a latrat cat il tineau plamanii, “Suntem noi! Suntem noi! Soferul vostru are probleme! Trebuie sa-l ajutati!”, dar paznicul impusca in ei, in continuare. Noroc ca era o piatra langa Perisor unde a putut sa se ascunda de frica. Din pacate pe prietenul lui Perisor, Urechiusa, l-a nimerit paznicul in piciorul din spate si nu a mai putut calca pe el niciodata. Perisor povestea ca li se parea haios Urechiusa, i-au zis Trepiedul si ii amuza mult cum fugea, cand ii goneau paznicii sau copiii de pe strada. Fuga parea mult mai distractiva.

Codita mi-a zis ca unii oameni fac bani asa. Iau bani din diverse locuri, ca sa ajute caini, dar de fapt duc cainii undeva in afara orasului si banii economisiti ii pun in buzunar … probabil ca sa cumpere mai multa mancare.

Atunci mi-am zis ca sunt un visator incorigibil … poate trebuia sa ma nasc pisica, stateam la cald in casa, dormeam in acelasi pat cu stapanii, torceam si ma linguseam cand vroiam ceva gustos de mancare, mai luam de pe masa o bucata de carne, cand stapana mea se ducea pana la baie si uita farfuria pe masa … Eh! Ce viata!

La un moment dat ma gandeam sa ma angajez. Daca tot mai stau in parcarea de langa magazin, am zis sa-l ajut pe Costel, badigardul. Mai latram pe cei care se apropiau de masini si aveau alt miros decat cel al proprietarului, dar nu mergeprea bine. Am impresia ca primeste un salariu mic, deoarece imi mai arunca cate o bucata de paine, dar care nu-mi prea ajunge. Am vrut sa ma angajez in alta parte, dar cine ar angaja pe cineva care merge toata ziua in patru labe, nu este imbracat la patru ace, nu cunoaste limba romana, nu a terminat o scoala, nu stie sa-si scrie un CV, nu are recomandari si nu are experienta de lucru alta decat ajutor de badigard in parcare?

Mai demult, m-a luat la ea acasa o batranica, care trecuse pe la magazin. Probabil i-am placut. Acasa la ea mai avea inca 4 ca mine … era o batranica foarte de treaba. Stiu ca nu-i ajungea pensia sa plateasca o “intretinere”, pentru ca venea la sfarsit de luna un om rau la usa si o certa tot timpul. Am observat ca ne aducea oase, pe care le cersea de la macelaria de la colt. Mi-a fost mila de ea si am plecat singur intr-o zi, cand m-a scos la plimbare in parc, m-am intors la parcarea lui Costel si mai aproape de tanti Ioana. Aveam impresia ca batranica o ducea mai rau ca mine, am prins-o de cateva ori cum statea pe sezlong, rontaind un colt de paine, cu o poza in mana si cu ochii in lacrimi.  M-am gandit, cu mintea mea de caine, in loc s-o duca prost cinci maidanezi si o batranica, mai bine o duc un pic mai bine patru maidanezi si o batranica … asa este corect si oricum ei au fost primii.

Peste tot se repeta cuvantul criza, un cuvant pe care nu l-am inteles o vreme. La inceput am crezut ca este vreun fel nou de salam si abia asteptam poate cineva scapa intamplator o felie, ca sa-l gust si eu. Am inteles abia ieri la pranz de la tanti Ioana, vanzatoarea de la magazinul de alaturi, de care v-am mai povestit. M-am dus ca de obicei, cand stiu eu ca mai iese la o tigara in spate la magazin, pe langa cosurile de gunoi. Stiu ca daca-i fac ochi dulci si dau din coada imi mai arunca ceva gustos. Lucreaza la departamentul de carne si tot timpul le mai ramane cate ceva, un os mic, o felie care a cazut pe jos, un ciot de la salam … sunt bucuros de orice.

De data aceasta tanti Ioana era foarte trista. Am zis, hai sa mai fac doua rotocoale, poate se inveseleste … dar nimic. S-a lasat in pirostrii si a mutat tigara in mana cealalta, de obicei ma mangaie cu mana dreapta.  S-a uitat prin jur inca odata sa n-o vada nimeni si mangaindu-ma incet pe cap, fara sa ma mai urecheasca ca de obicei, i-au dat lacrimile in ochi si a soptit: “Eh Rex … Azi nu mai am ce sa-ti dau … A fost si smecherul de Biluta inaintea ta … Azi este ultima zi de lucru la mine, patronul m-a dat afara pentru ca nu mai are vanzarile ca inainte, nu stiu nici macar eu daca o sa am ce sa mananc”. Atunci am inceput sa inteleg si eu ce este criza, este ca atunci cand se apropie iarna, toate cosurile de gunoi sunt goale si in locul secret nu ti-a mai ramas nici un os.

Trebuie sa recunosc ca depresia si indoielile ma cuprind cateodata, din lipsa de speranta, ca poate o sa se schimbe ceva si pentru mine… ma refeream sa se schimbe in bine, dar nesuferita asta de constiinta imi tot repeta “Esti un caine calit de strada! O sa rezisti! Ce poate fi mai rau? Foame ai dus? Ai dus! Pe Pufi ai pierdut si ai rezistat? Ai rezistat? Castrat ai fost? Ai fost? Lovit ai fost?Ai fost! In frig ai stat? Ai stat!  Amagit ai fost? Ai fost! Te-a respectat cineva? Da, batranica! … Nu conteaza! Oricum nu avea cu ce sa se intretina! Esti caine!?! Ce vrei in afara de o viata de caine?” … si tot o tine asa de-o vreme de-mi vine sa ma lovesc cu capul de pereti, pana se va linisti si va intelege, ca pana la urma tot o sa-mi fie bine … chiar si daca in alta viata de caine.

Unde este adevarul? Adevarul despre soarta mea si a prietenilor mei este ascuns intr-un loc foarte asemanator cu locul meu secret unde imi tin osul meu pentru zile negre.

Daca te-am suparat, imi cer scuze, nu vreau sa supar pe nimeni, cel putin niciodata nu am facut-o intentionat, am mai reactionat, dar doar pentru ca sa ma apar. S-ar putea ca maine sa nu ma mai gasesti la locul meu, poate vine si ma ia cineva la el acasa … eu inca sper acest lucru, sau poate o sa vina hingherii si daca nu o sa ma salveze osul meu norocos din locul secret de la subsol, s-ar putea sa nu ne mai vedem, dar ceva tot va ramane … o poza cu mine si aceste ganduri.

Rex

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

Coafura pentru caine …

Prostii frumusete

Daca va place sau nu coafura pentru cainele acesta, este la latitudinea fiecaruia, gustul nu se discuta … dar parca pare putin mai colorat decat trebuie.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie