Tâmpenia de la vama cu Republica Moldova

Prostie, Prostii de stat Trimite prin YM

Una din marile prostii (nu mă avânt să zic corupţie că ar trebui să depun dovezi în sensul acesta) care se întâmplă este la trecerea punctului de frontieră cu Republica Moldova, o prostie aşa de mare încât i-am zis tâmpenie. Când e vorba de trecerea frontierei la intrare în România, în altă formă decât perfectă, începe să se aplice legea vamei Româneşti (sau a junglei), nu ştiu dacă şi legea statului Român.

Am un caz clar, cu dovezi (de fapt mai multe, dar o să mă rezum la unul din ele) în care este vorba de un student căruia i-a expirat perioada de şedere pe teritoriu României cu câteva zile. Procedura spune că trebuie să te duci să declari părăsirea ţării, eşti sancţionat pentru acest lucru cu o amendă şi într-o perioadă scurtă de timp trebuie să părăseşti ţara. Pentru a reintra în România, este nevoie iarăşi să deschizi viză de şedere de la Consulatul din Chişinău, unde şi acolo cozile sunt cum sunt, dar nu despre acesta o să vorbesc. Studentul în cauză, cu toate actele necesare s-a prezentat la Consulatul României din Chişinău şi după o perioadă de timp a primit viza de şedere pe teritoriul României. Totul e bine şi frumos (legal) până aici.

Acum tâmpenia cu vama începe, când studentul ajunge la vamă, se confruntă cu problema de a nu fi lăsat să intre în ţară de ‘un anumit vameş’. Toate actele erau ordine, viza era aprobată de la Consulatul României din Chişinău, dar vameşul nu se lăsa convins şi gata. Până la urmă i-a dat studentului interdicţie de intrare pe teritoriul României încă 3 luni, care de fapt s-au transformat în vreo 6 luni din cauza sistemului greoi de acordare a vizei şi a unui caz de corupţie rezolvat la Consulatul din Chişinău în acea perioadă.

Studentul din cauza aceasta a pierdut un an de studiu, a pierdut licenţa, a pierdut oportunităţile pe care le putea avea în acea perioadă să se afirme profesional, a pierdut o groază de bani şi nervi şi totul din cauza capriciului unuia (sau mai mulţi) lucrători de la frontieră, care aplică legile lor.

Culmea (prostiei) este că lucrătorul de la vamă, trebuie doar să constate dacă ai viza de intrare în ţară şi nu să ‘judece’, daca Consulatul României din Republica Moldova ţi-a dat acea viză corect sau nu. E ca şi cum un poliţist ţi-ar da o sentinţă pe viaţă luându-te de pe stradă, fără sa mai fii judecat. Bine, aici nici nu poate fi vorba de judecată din moment ce nici nu mai poţi intra în ţară după aia.

Culmea este că dacă întrebi la Autoritatea Pentru Străini din Bucureşti, aşa ceva nu trebuie să se întâmple şi nu au voie cei de la vamă să dea interdicţie în contextul în care o viză a fost aprobată pentru un cetăţean străin, doar dacă nu sunt probleme legate de trecerea unei persoane sau daca posedă ceva ilegal asupra sa.

Şi ca totul să fie în stilul vamei Româneşti, astăzi iarăşi mi-a semnalat cineva un caz, în care de data aceasta toate actele erau în ordine, chemarea era validă, viza era acordată şi vameşul i-a făcut mari probleme sub ameninţarea interdicţiei pe motivul stupid ‘Tu ce cauţi în ţară?’ şi ‘Nu pot să-ţi dau voie’. Mie astea îmi sună a cerere de ‘cotizaţie la moment oportun’, dar iarăşi e foarte greu de demonstrat, nu cred că cineva emite chitanţă pentru aşa ceva.

Nu ştiu cât timp vama lu’ Nimeni Vodă o să funcţioneze în modul acesta şi câţi studenţi şi oameni nevinovaţi şi nevoiaşi o să trebuiască să sufere până când cineva din aşa-zisa conducere o sa se sesizeze ca  să acorde măcar minimum drepturilor internaţionale ale unui om, daca nu al unei ţări aproape de suflet, tradiţie şi istorie.

Voteaza -1 in top prostieVoteaza +1 in top prostie

Mai citiţi despre prostie...

  • Prostia cu vizele
    Prostia cu vizele pentru studenţii basarabeni şi vama dintre România şi Republica Moldova poate nu este prea bine cunoscută, dar există deja de multă vreme. Astăzi o să mă rezum doar la una dintre ele
  • Atentie la altitudine
    Ce se intampla cand altitudinea este prea mica din cauza ca ceva a mers prost. Inca putin si scapau, dar important este sa te catapultezi la timp (ATENTIE: inchideti sonorul inainte de a porni acest
  • Mimarea orgasmului … pardon, succesului
    Dupa cum spune si titlul, nu este vorba despre ceva de natura sexuala, ci despre ceva de natura comerciala, cu toate ca de multe ori, acestea tind sa aiba in comun unele lucruri. Pentru cei care
  • Accident cumplit la curse de masini
    Este poate cel mai cumplit accident vazut la o competitie cu masini. Trebuie de recunoscut totusi ca acest sport (drag race) are unele probleme cu siguranta pilotilor, chiar si daca persoana in cauza a
  • Pensionarii de sacrificiu
    O culme a prostiei este că toată generaţia de oameni, care au contribuit cu umărul la economia României şi au construit tot ce este acum în jurul nostru, acum mor de foame cu o pensie

despre “Tâmpenia de la vama cu Republica Moldova”

CulmeaProstiei.ro nu răspunde de comentariile publicate la articole. Responsabilitatea pentru fiecare comentariu publicat aparţine autorului comentariului, acord exprimat implicit la publicarea fiecărui mesaj.

  1. 1
    cristiana

    Situatia e grava si nu de ieri sau de azi, ci de mult timp. Probabil persoanele care se confrunta cu astfel de probleme ar trebui sa se adreseze, chiar dupa incident, autoritatilor responsabile. Un alt motiv ar fi ca lumea nu este informata, tot din propria vina, si respectiv, nu are curaj sa-si apere drepturile.

Scrie o părere

Dacă consideri că ai ceva interesant de spus referitor la tema acestui articol, care să fie util şi pentru ceilalţi, lasă o părere. Atenţie, nu se permit comentarii de tip SPAM, comentarii cu limbaj necorespunzător, comentarii în afara temei articolului sau înjurii la adresa altor persoane.